Triatlon No Stress Olimp septembrie 2012

De ceva timp ma tot gandesc sa astern ceva ganduri in scris despre experienta triatlonului din aceasta toamna. Gandul cu care am pornit la drum cand mi-am propus sa particip a fost : "trebuie sa incerc si eu ! , trebuie sa vad daca voi rezista !". Acesta dorinta s-a nascut in mine de anul trecut cand am citit blogul lui Dumitrel Marius, care a asternut frumos pe blog experienta avuta la Triatlon Challange Mamaia. 

In continuare imi propun sa prezint pasii ce au fost facuti de la aparitia dorintei de participare pana la participarea propriu zisa.

La momentul in care mi-a aparut aceast gand ca as putea si eu sa particip la triatlon, nu aveam nici cea mai mica impresie ce presupune un astfel de concurs...puteam sa alerg 5km, puteam sa merg 20km pe bicicleta...dar nu inotasem in viata mea 500m desi sunt constantean ( surprinzator ,nu? :D ).

Antrenamentele le-am inceput in primavara cand alaturi de colegii mei de facultate Sofron Laurentiu si Amaximoaie Stefan am alergat ceva ture de Mamaia...apoi au urmat turele cu bicicleta, primii 20km au fost facuti cu o bicicleta de inchiriat (surprinzator ,nu? - cand ai dorinta sa faci ceva, poti sa faci acel lucru cu aproape orice ai la dispozitie). Au urmat cateva ture pe bicicleta de sosea in general 20-30km.

Imi aduc aminte perfect ziua cand am vrut sa combinam bicicleta si alergatul....era o zi urata de iunie, sesiunea batea la usa, cerul era inorat, batea vantul, am dat doua ture de Mamaia impreuna cu Laurentiu...ne-am lasat bicicletele si ne-am apucat sa alergam...dupa mai putin de 2km corpul meu nefiind obisnuit cu astfel de schimbari de efort a inceput sa imi dea semnale, o mica durere de stomac, o mica durere de splina, parca simteam fiecare pas care il faceam...nu dupa mult timp ne-am oprit deoarece am simtit ca nu trebuie sa fortam. 

Dupa o asa tentativa esuata, m-am gandit ca triatlonul cu siguranta nu este de mine, avand in vedere ca trebuie sa inot 750m...oarecum renuntasem la dorinta mea, dar ambitia colegului meu Laurentiu mi-a fost de foarte mare ajutor, cat si fiecare tura cu bicicleta la care am iesit. Stau si ma gandesc ca asa este si in viata, sunt momente in care dupa ce in mintea noastra se naste un gand frumos, un tel, un vis, acesta incepe sa fie doborat de inceputurile slabe, de lipsa de incredere in propria persoana...DAAR pentru asta sunt prietenii, acei oameni care vad un pontential in tine, care sunt dispusi sa te incurajeze, sa te ajute cu resurse ( sa iti imprumute bicicleta lor XC iar ei sa mearga cu una de 24'' pe langa tine), chiar sa iti dea un sut in fund daca nu vei duce la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus. 

Dupa aproape 3 saptamani de lipsa de activitate (cat timp m-am activat cu licenta) am zis ca este timpul sa reluam "miscarea"...zis si facut , dar pentru a participa la un triatlon nu este necesar doar sa faci "miscare"... intre timp m-am decis sa participam la triatlonul de la Olimp, unde spre bucuria mea am aflat ca vom avea de inotat 500m in loc de 750, daaar ca aceasta proba se va tine in mare, iar traseul de bicicleta va avea loc pe drum "off road" (alt lucru care m-a speriat initial), si alergarea pe nisip.

Intr-un final iata-ne ajunsi si in saptamana cea mare...am facut un prim antrenament in care am combinat toate probele, la care tind sa cred ca am inotat doar vreo 250m, iar dupa acest antrenament am mers la un party unde am mancat ceva pizza, am stat pana mai tarziu, iar toate acestea cumulate cu oboseala mi-au provocat o stare extrem de rea ( sa nu intru in amanunte ). Aceasta chiar mi-a afectat starea de spirit si entuziasmul cu privire la triatlon, chiar m-am inscris cu rezerve la concurs, avand dubii daca voi putea participa sau nu. Ce am invatat eu din aceasta intamplare este faptul ca pentru un concurs trebuie sa ai o anumita conduita, sa ai un anume stil de viata, sa ai ordine in orele de somn, ordine in hrana, ordine in ganduri...

A sosit si ziua concursului, cu emotii am urcat bicicletele pe masina, inca nu imi venea sa cred ca se intampla... ne-am luat numerele de concurs am aruncat un ochi aspura traseului de inot , care de pe nisip nu se vedea cat este de lung....Ne-am aliniat la start, fiecare cauta sa fie intr-o pozitie cat mai avantajoasa in apa....3..2....1....START...un sunet care nu il pot uita, sunetul produs de inotatori...primii 200m au fost ok, am ajuns in dreptul primei balize iar acolo aud pe cineva "Domle chiar a trebuit sa comadati si valuri?"....cand am vazut cat mai este pana la urmatoarea baliza am zis ca nu este posibil...mi-am zis: "macar sa ajung pana acolo si la intoarcere poate ma ajut de valuri"...ajuns acolo, am inceput sa inot spre mal...dar cu stupoare mi-am adus aminte ca valurile nu fac altceva decat sa te opreasca din cursa spre mal, iar in acest timp tot felu de ganduri prin minte, mi-am adus aminte de tragica intamplare a verisorului meu care cu o luna in urma s-a inecat in mare...dorinta mea era sa ies mai repede din apa, stiind ca ma asteapta bicicleta pe mal. Cum am iesit din apa am alergat mai mult de bucurie spre bicicleta..nici nu am apucat sa imi pun tricoul pe mine si am inceput sa fac ce pot mai bine...sa pedalez. Am depasit ceva persoane in traseu, dar mai vedeam din cand in cand pe cate cineva in stanga dreapta care aveau pana...si uite asa si la aceasta proba am fost nevoit sa zic "Doamne te rog ajuta-ma macar sa termin proba de bicla fara pana". Dupa jumatate de ora am ajuns cu bine la poarta, am inceput alergarea, dar la  3km gleznele mele au inceput sa resimta alergarea pe nisip...singuru lucru care il mai aveam in minte era poarta de final...am strans din dinti am alergat...iar pe ultimii 50m am fost depasit de un concurent....grozav sentiment ! oricum faptul ca am terminat cursa a reprezentat pentru mine inca o provocare taiata de pe "to do list"...  Am inteles ca o cursa de triatlon este foarte asemanatoare cu viata de zi cu zi....inotul il aseman cu perioada de adolescenta cand esti purtat de val dintr-o parte in alta....cand nu stii ce sa mai crezi , cand simti ca nu mai scapi din perioada aia...apoi bicicleta este perioada tineretii cand simti ca esti indestructibil si acolo esti dispus sa faci orice pentru indeplinirea propriului scop (chiar daca asta inseamna sa nu te opresti pe margine si sa ajuti pe cineva sa isi faca pana), si apoi realizezi ca poate ar trebui sa o lasi mai usor, ca mai ai si de ...alergat...alergatul fiind varsta in care tot ce conteaza este sa ajungi la capat..si sa ajungi asa cum trebuie, si acolo unde ti-ai propus, si anume acolo unde ti-ai propus timid la inceput sa ajungi. Ce este interesant in aceasta cursa este faptul ca oricand poti sa cedezi din aceassta cursa din vointa proprie, din neatentie ...dar la fel de bine poti fii oprit din cursa vietii de catre Dumnezeu la fel cum s-a intamplat si cu verisorul meu de 14 ani. Cine s-ar fi gandit ca o simpla baie in mare poate avea urmari de neimaginat?...

La finalul acestei postari stau si ma intreb, si va las si voua aceiasi intrebare : EU CATRE CE ALEG SA ALERG ? 

                  "Alerg spre tinta, penetru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Iisus"

Prieteni....vi se pregateste ceva !

Recent am realizat placerea de a putea rasfoi fizic poze de la anumite evenimente...Nu se compara cu sutele de poze ratacite undeva prin foldere, sau mai rau pe DVDuri ! ....Asa ca am fost nevoit sa eliberez putin un album mai vechi, sper sa va placa !

8 zile, 5 persoane, Creasta Fagaras

8 zile...7 nopti...5 persoane...aprox 90km...intr-un cuvant Fagaras

“Climbing mountains OUTSIDE is climbing moutains INSIDE” (Alex Gavan)*

Inca de anul trecut am visat la creasta Fagaras, dar din pacate am reusit parcurgerea ei in procent de 60%, intre Fereastra Mare si Cabana Barcaciu...asa ca ne-am hotarat ca e timpul pentru o noua incercare anul acesta !!!
Cum s-a terminat sesiunea am inceput sa visez la muntii frumosi ai Romaniei, sa ma uit pe harti, jurnale, bloguri...!
Dar cum a visa si a te informa nu iti asigura si puterea de infaptuire mi-am zis mie si echipei ca este timpul pentru ceva antrenamente . Ciprian si Robert au inceput cu Creasta Piatra Craiului pe cod galben din pacate, eu , Dragos am inceput cum se incepe de obicei vara la mare....mult beachvoley, cateva alergari pe malul marii, o saptamana de sporturi de apa (impreuna cu Robert)....mers cu bicicleta , alergat si iarasi alergat, mers pe role (in cazul lui John )
Dar cum doar antrenamentul nu te face muntofil...a sosit si vremea sa plecam !Am ajuns in caldurosul Bucuresti , unde ne-am facut ultimile aprovizionari in materie de echipament . Am inceput sa incarcam masina lui Mihai (loganul MCV), care era plin la refuz saracul...si usor usor ne indreptam spre Sibiu...usor si bine-pana am ajuns pe Valea Oltului unde am ramas blocati in trafic pentru 2h, si uite asa am ajuns la Sibiu la 22:30 iar supermarketurile se inchid la 23:00...am dat navala in Real ca furnicile, si am inceput sa facem cumparaturile pentru cele 8 zile !
Am ajuns acasa si am inceput sa impartim greutatea in mod egal, cu precizie de suta de grame.

Ziua 1: Manastirea Turnul Rosu-Lacul Avrig (10h)

A sosit dimineata mult asteptata !!! cand ne-am trezit am facut loc la "mamuti" in masina, iar dupa 30 minute de mers am ajuns la manastirea din Turnu Rosu (unde facem o poza, o rugaciune...si plecam la drum)

Pe langa noi au trecut 2 afinari calare pe 2 cai frumosi si puternici care ne-au intrebat : "baieti incotro? vreti sa va ducem rucsacii pana pe Suru?" la care Cipri vine cu un raspuns promt : "Nu ! nu avem nevoie ! vrem sa simtim ca suntem la munte! "
Dupa aproximativ 2h de mers prin padure intram in traseul de creasta pe Banda Rosie(BR), marcaj care aveam sa il vedem 8 zile in fata ochilor.
Inainte de a ajunge la Chica Pietrelor incep sa vad tufele de afine, si sa dau cu mana prin ele sa gust afinele ! dar dupa 10 minute ne intalnim cu aceiasi afinari de la manastire, care ii intrebam unde e izvorul, le-am cumparat niste afine.Schimbam doua-trei vorbe cu ei, ne intreaba unde vrem sa mergem, si cum aud ca vrem sa facem toata creasta...unul din ei exclama "oooh frumos ! daca ne da bunul Dumnezeu vreme buna chiar se merita !" (am ramas placut surprins de credinta oamenilor la munte )
De la Chica Pietrelor pana la muchia Tatarului am pierdut putin traseul, din cauza marcajului prost din zona aceea, dar pana la urma Cipri gaseste un cioban si il intreaba unde e marcaju, si ajungem inapoi pe BR.
Ne-am oprit sa ne umplem sticlele la un izvor, unde am fost deranjati de o turma maaare de armasari superbi, care stateau la rand sa se adape si ei

"Ordonate patrupede"

Plecam cu setea potolita din acest loc si incepem sa mergem spre Saua Suru de unde incepe sa adie vantul dar incet dar sigur am ajuns in Portita Avrig , de unde zarim lacul Avrig, ne uitam daca e aglomeratie, dar nici vorba de turisti !...


Ne asezam corturile , gatim o supa , un ceai, ii zic lu John sa dea drumu la cronometru sa vedem in cat timp fierbe arzatorul 2l (si de aici a ramas replica pe tot traseul : da-i drumu la cronometru)

O poza inainte de somn

Aici am avut parte de o noapte foarte linistita unde din cauza oboselii parca am dormit mai bine ca acasa, temperatura perfecta...liniste tulburata doar de niste pietre care cadeau (probabil deranjate de caprele negre)...liniste tulburata apoi de Dragos care pe la miezul noptii imi zice "Razvan vezi ca am vazut un om care a deschis un zimt de fermoar apoi a fugit"...eu: "Dragos culca-te nu are cine sa fie !",
din cauza oboselii si din cauza povestilor cu ciobani care au furat mancare, bocanci Dragos m-a trezit, dar bine ca doar pentru asta , si nu a mai avut probleme cu stomacul ca in tura de anul trecut.

Ne-am stabilit ora de trezire 7:00 , am incins primusul , ne-am baut ceaiul , branza si salamul (care arata cam dubios, dar asa se intampla cand faci cumparaturi cu 30 minute inainte de inchidere). Chiar inainte sa plecam suntem intampinati de o turma uriasa de mioare

Robert si Mioarele

Ziua 2: Lacul Avrig-Ref Caltun (9h)

Lasam Lacul Avrig in spate, si incepem ziua cu portiunea cea mai tehnica din toata Creasta Fagarasului.

Dupa 1h ajungem pe varful Scara, unde suntem intampinati de vant si putina ceata.
De aici intram pe portiunea cunoscuta de traseu si incepem sa ne croim drum spre Vf Serbota, de unde are sa inceapa partea interesanta
Strangem betele si incepem sa abordam Custura Saratii

Dupa aprox 2h lasam in urma dantelaria de piatra care arata cam asa:
Dupa 2h epuizante urmeaza o gustare traditionala...sunca cu ceapa (doar pt Cipri si John care si-au luat 2 cepe/zi), eu mi-am carat mustarul cu mine pe munte.
Dupa aceasta masa scurta a urmat urcarea spre Vf Negoiu (2533m)
Iata-ne ajunsi pe Vf Negoiu;poza a fost facuta de un calugar (cred), care ne-a zis :"iaca acum aveti marturie ca ati fost pe Negoiu"

Calugarii incaltati in pantofi

Apoi a urmat coborarea prin Strunga Dracului catre lacul Caltun

Cam anevoioasa coborarea din cauza greutatii prea mari si a oboselii acumulate in timpul zilei.
Ajunsi la Lacul Caltun dam peste 2 caprioare care se plimbau ca pe autostrada pe langa locurile de cort...tind sa cred ca s-au domesticit si caprele negre.
Ne-am asezat cortul , am facut supa , apoi ceaiul, iar din cort se zarea frumosul peisaj
Dupa ce Dumnezeu ne-a incantat ochiul cu asemenea peisaj, ne-am pus la odihna dupa aceasta epuizanta zi.
Somn linistit si in aceasta noapte...urmat de o dimineata frumoasa, cu razele soarelui care ne incalzeau fata.

Admirand natura si multumind Stapanului



Bucatarii :>

Ziua 3: Refugiul Caltun-Vf Lespezi (6h)
Ne-am lasat toate lucrurile in cort, si am plecat tiptil, doar cu un rucsac plin cu apa.

Incet incet am inceput sa ne croim drum spre Strunga Dracului, printre limbile micute de zapada

Privelistea din Strunga Dracului : Portita caltunului

Baietii au dat startul in Strunga Dracului:
Cipri cauta prizele cu multa dibacie:
Iar John poza;
Dupa doar 12 minute....iata-ne ajunsi la "Exit" din Strunga Dracului
De aici am inceput sa mergem pe DG si nu dupa mult timp am vazut un spectacol oferit de animalele salbatice

Caprele negre fac drifting !

Spectacol de culori oferit de natura:
Ajunsi pe Vf Lespezi (2527m) suntem inconjurati de un peisaj superb (in spatele nostru Vf Negoiu)
In departare se poate zari masivul Vistea Mare si Moldoveanu:

Barajul Vidraru:



Lacul Caltun vazut de peste 2500m:


Apoi a urmat o coborare mai putin prietenoasa:

Sistem de racire a genunchilor suprasolicitati:


Ne-am intors la locul de campare prin Strunga Doamnei (care cum ii spune si numele, este mai usurica, vreo 5 lanturi- aproape inutile) , unde am intalnit un tip cu o poveste interesanta. Omu se pensionase anul asta si incepuse sa viziteze toata tara cu cortul si cainele lui. Toate respectele pentru el si ambitia lui !
Peisaj superb pe malul lacului Caltun:
Ziua 4:Ref Caltun-Cab Podragu: (11-12h)

Lasam in urma lacul Caltun si ne indreptam spre varful Leitel
Aglomeratie mare aici pe Vf Laitel (era un grup de 20 persoane de Unguri si Aradeni)

Dupa 2-3h de mers cu pas grabit ajungem langa Balea Lac


Ajungem in Saua Caprei unde baietii hotarasc ca vor respecta planul si vor urca pe vf Vanatoarea lui Buteanu (2507), eu raman jos in Saua Caprei la un bronz, nedorind sa imi suprasolicit genunchiul.

De aici am inceput sa tragem tare pana la Cabana Podragu, la care am ajuns pe la ora 8.Aglomeratie mare acolo, plin de straini cu figuri in ei, cu intrebari proaste gen: "veniti de pe moldoveanu?" Altceva nu stiu decat Moldoveanu.
Am gasit un loc de cort dupa ce am cautat serios, speriati fiind de picaturile de ploaie. Am avut o noapte linistita si de aceasta data. Doar o rafala de 15 minute de ploaie ne-a speriat, si putin vant noaptea.

Ziua 5:Cab Podragu-Ref Vistea Mare (4-5h)

Lasam in spate Lacul Podragu
Ajunsi in Saua Podragului ne tragem putin sufletul, si pornim la drum, incetiniti fiind de un vant puternic.
Dupa 2h am ajuns la poalele Masivului Vistea Mare, tragem 2-3 poze, ne uitam in sus si incepem sa il urcam.
Aceasta urcare a fost grea din cauza vantului care batea cu 80km/h sigur.Daca imi dadeam jos rucsacul cred ca ma lua pe sus vantul.
Iata-ne ajunsi si pe acoperisul Romaniei:
De pe Vf Moldoveanu am coborat cat am putut de repede , grabiti fiind de vantul puternic, si de foame.Am ajuns in refugiul Vistea Mare unde am gasit 2 Polonezi, un tip din Iasi care ne-a dat niste conserve pentru ceva mancare calda.
Intre timp a mai venit un tip foarte obosit in refugiu, Polonez si el, de vreo 20 de ani.Abia a deschis usa, care era sa il loveasca, dar Robert l-a ajutat sa intre, dupa care a adormit instant cum s-a pus in pat.
Am incercat sa facem pe amabilii cu ceaiu, dar cei 2 Poloni nu au vrut ceai.Romanu nostru nu stia ce sa ne mai dea la schimb pentru ceva cald.
Intr-un final ne-am pus sa dormim , dar vantul de afara nu prea ne dadea liniste.

A6a zi: Ref Vistea Mare-Ref Zarna (5-6h)
O dimineata frumoasa, dupa o noapte furtunoasa, in care a plouat si a batut vantu foarte puternic.
Lasam Valea Rea in spate


Ne indreptam spre Fereastra Mare a Sambetei
Intram in Refugiul nou din Saua Fereastra Mica, unde mancam pranzul
Ceata densa in Fereastra Mare
Vremea nu se arata prietenoasa deloc, iar de aici incepeau rugaciunile la orice pas... Durerea de ligament incepuse sa fie insuportabila, am dat pe gat un Ibuprofen, mi-am bandajat genunchiu , am strans din dinti si am inceput sa merg in continuare.
Vremea se arata din ce in ce mai urata, am decis astfel sa nu facem si Dara si Hartopul Darei, varfuri de peste 2500m, dar care insa nu aveau traseu marcat.
Aici ne-am intalnit iarasi cu Polonezul singuratic, care a inceput sa coboare mai repede ca noi.
Intre timp gandul ca ar putea incepe o ploaie chiar ma nelinistea, iar durerile erau destul de nasoale.Ma gandeam...faptul ca nu a plouat o picatura pe traseu pana acum a fost o minune...dar ma rog..."Doamne vreau sa vad o minune suprema!,-sa nu ploua deloc pana ce intram in refugiu-"....
Le zic la prietenii mei...baieti o sa vedeti ca nu vom fi picurati pana ce nu intram in refugiu. la care intreaba Cipri: "pana cand intra polonul? sau cand intram noi"...si zic...pana intram noi.
Intre timp s-a lasat o ceata densa, intalnim un cioban , il intrebam cat mai e pana la refugiu (pentru ca nu prea mai vedeam la 10m in fata ), si ne zice ca mai sunt 5 minute...Nu dupa mult timp dam peste polonez care ne astepta , -se speriase ca a trecut de refugiu. Grabim pasul , pentru ca auzeam tunete, iar dupa 15 minute gasim refugiul.
Cum am intrat pe usa refugiului si am inchis-o a inceput sa ploua !!! si nu orice fel de ploaie ! o mica grindina !!! care a tinut cam 10 minute ! iar dupa 30 de minute am iesit din refugiu, si vremea incepuse sa fie frumoasa.

-Sa fie oare pura intamplare? sau Dumnezeu este in controlul a toate?-

Dupa ploaie si furtuna, va veni o zi mai buna !

Dragos si John s-au dus dupa apa , iar noi am inceput sa facem inventarul mancarii ramase. Cam asa arata masa noastra in a7a zi:

Polonezul nostru avea un zambet urias pe fata cand a vazut cata mancare mai avem, si ca eram dispusi sa o impartim cu el frateste.

Robert citeaza versetul din cartea inteleptului Solomon " Arunca-ti painea pe ape, iar dupa mult timp o vei gasi iarasi"...nu dupa mult timp avea sa se implineasca asta.

Ziua 7: Ref Zarna-Ref Comisu (6h)
Pornim de la 7 dimineata spre ultimul refugiu in care avea sa inoptam.
Dupa 2h de mers gasim un refugiu in care era un grup de Cehi, care nu prea au dormit noaptea trecuta din cauza furtunii, ne-au cerut niste sfaturi, erau cam speriati ca nu mai gasesc drumul, pentru ca aveau o harta cam veche.

Ref Berevoiscu

Vreme capricioasa

Civilizatie
Spectacol de culori !

Refugiul unde avea sa dormim ultima seara in salbaticie

Priveliste superba din refugiu ! Piatra Craiului (urmatoarea tura din program).Abia astept sa explorez "Marele Alb"

Am ajuns la ora 14 la acest refugiu, Robert si John s-au dus sa caute apa, iar eu Dragos si Cipri ne-am gandit ca merita niste retusuri refugiul care nu era terminat inca .....
A urmat o noapte foarte linistita, si calduroasa in care am dormit neintors...
Ne-am trezit la ora 4:30 pentru ca trebuia sa ajungem in Plaiul Foii la ora 10 (6h mers)....

Dimineata superba !

Incet incet am inaintat spre padure, unde am ajuns pe un drum forestier de 10km care ducea in Plaiul Foii. Pe mine si pe Robert ne-au luat niste tipi cu masina pana in Plai, unde l-am gasit pe John care grabise pasul. Am asteptat vreo 10 minute masina care trebuia sa vina sa ne ia....spre surprinderea noastra...un Audi S8...care ne-a dus pana in Brasov, iar pe Dragos si pe Cipri i-a adus un tip muntofil cu un VW Passat ultimul model....Ce zicea Robert din cartea inteleptului s-a implinit ! ne faceam probleme cum vom ajunge in brasov...si am ajuns cu masini de lux !!!

Ultima poza a grupului!
din stanga: Cipri, Robert,John,Dragos, Razvan